Musicalul „THRILL ME: Povestea lui Leopold și a lui Loeb” revine din luna aprilie, într-o nouă formă, la Teatrul Metropolis
Musicalul de cameră “THRILL ME: Povestea lui Leopold și a lui Loeb” de Stephen Dolginoff, regizat de Ionuț Grama și de Dragoș Muscalu, revine în București la Sala Mică a Teatrului Metropolis. Primele reprezentații vor avea loc pe 5 și 25 aprilie 2024, de la 19:30. Din distribuție fac parte tinerii actori Dragoș Ioniță și de Andrei Mărcuță, acompaniați la pian de Mihai Murariu.
„THRILL ME: Povestea lui Leopold și a lui Loeb” este un musical de cameră în două personaje, bazat pe o întâmplare adevărată care a zguduit Chicago-ul anilor 1920 și a inspirat mai multe piese de teatru și producții cinematografice (cea mai faimoasă fiind „Funia” din 1948 a lui Alfred Hitchcock). Tinerii de 19 ani Nathan Leopold și Richard Loeb, prieteni din copilărie, supradotați intelectual, par să aibă totul: provin din familii înstărite, sunt studenți la Drept și aspiră la cariere strălucite ca avocați. Totuși, sub aparența perfecțiunii, fiecare ascunde câte o obsesie: Richard este mânat de puternice porniri distructive și are o apetență pentru delict, iar Nathan este îndrăgostit până la adorație de prietenul său. Convinși că sunt întruchiparea conceptului de „supraom” al lui Nietzsche și că sunt mai presus de legile societății, cei doi încheie un pact secret, pentru a-și satisface reciproc nevoile. Curând, relația de codependență și ambiția îi conduc pe cei doi pe un drum periculos, care le pune viețile în pericol.
Musicalul este o dramă psihologică despre definirea identității prin celălalt și despre valențele profund nocive ale pasiunii obsesive, dar și un thriller polițist despre manipulare și impostură. Totul este potențat de o excelentă partitură de pian care amintește de filmele noir are secolului trecut.
Cele două personaje sunt interpretate de Dragoș Ioniță (Premiul Sică Alexandrescu și Votul publicului la Gala Hop 2020, Premiul Cornel Todea la Gala Hop 2022, actor al Teatrului „Maria Filotti” Brăila, producător Touchstone Creative) și de Andrei Mărcuță („Maria de Buenos Aires”, „Oreste”, „Burnout”, „Muscă, paie și bătaie”, actor al Teatrului „Tony Bulandra” Târgoviște), acompaniați la pian de Mihai Murariu („Maria de Buenos Aires”, „Cabaret”, „Scripcarul pe acoperiș”, „Nu sunt eu”).
Primele reprezentații vor avea loc vineri 5 aprilie și joi 25 aprilie, la 19:30. Spectacolul din 5 aprilie se joacă deja cu casa închisă.
„THRILL ME: Povestea lui Leopold și a lui Loeb” este o co-producție Touchstone Creative și Teatrul Metropolis.
Mai multe detalii se regăsesc pe pagina Teatrului Metropolis: https://teatrulmetropolis.ro/spectacol/thrill-me-povestea-lui-leopold-si-a-lui-loeb
Touchstone Creative este o companie independentă fondată în 2022, care produce și organizează spectacole, proiecte și activități culturale și promovează sectorul cultural independent din România, musicalul ca formă de teatru muzical, colaborarea dintre artiști din diverse domenii de activitate și abordează probleme actuale ale societății prin arte performative.