De vorbă cu Dragoș Ioniță : “Să poți trăi mai multe vieți în fiecare seară, în fiecare stagiune, te face să o apreciezi mai mult pe a ta. Mai am de dăruit o mulțime de vieți!”
Ce simţi tu că ai de dăruit scenei şi care a fost cea mai mare satisfacţie de până acum în propriul univers artistic?
Ca actor, spun „bucuria, pofta de joacă și o bucățică de suflet”. Lucrurile astea mi-au cam lipsit în anii de facultate și în perioada imediat de după absolvire; mă luam prea în serios. Stăteam și mă gândeam acum ceva timp la rolișoarele pe care le fac în „Scene din viața Mariei Filotti”: într-o singură seară prezint publicului 5 vieți diferite! Pentru un actor, asta trebuie să fie cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi de la Univers! Să poți trăi mai multe vieți în fiecare seară, în fiecare stagiune, te face să o apreciezi mai mult pe a ta. Mai am de dăruit o mulțime de vieți!
Ca producător, cea mai mare satisfacție de până acum este Touchstone Creative în sine. Oamenii pe care i-am strâns în jurul meu, produsele culturale pe care le lansăm, întâlnirile cu artiști, tineri actori și adolescenți din cadrul atelierelor noastre… este un cumul de evenimente fericite. Încă mai am participanți sau spectatori care îmi scriu că le este dor de o întâlnire de-a noastră – mesajele astea mă bucură atât de tare și îmi demonstrează că am făcut bine ce am făcut. Am lăsat și las ceva în urmă; sunt recunoscător. Ah, și fac musical!!! Like… what?!
Ce te bucură cel mai mult la ipostaza ta de actor, într-o lume nu foarte stabilă? Şi ce te face fericit în culise?
Că mă menține copil, mă pune să joc și să mă joc. Îmi dă ocazia să-mi pun la bătaie toate fanteziile nebunești, toate glumele (bune sau proaste), toate lacrimile pe care le-am plâns sau nu le-am plâns. Cum ți-am zis adineaori: în fiecare seară îmi dă voie să trăiesc mai multe vieți. O a doua șansă la viață, dacă vrei.
În culise… hmm. Îmi place momentul când se stinge lumina în sală și publicul tace instant, îmi plac minutele de agonie/extaz dinainte să intru în scenă, adrenalina care mă lovește când aud că intră publicul în sală. Ah, iar la cabină (și aici îți dau Brăila ca exemplu), îmi place să aprind lumânări parfumate, să mănânc caramele, să beau ceai, să îmi pun niște muzică, să sting becurile mari și să îl aud pe colegul Sever cum se așează lângă mine zicând: „Potolește-te! Intri aici și zici că-i tractir!” – o zice cu drag, îți dai seama.
Ce ţi-ai dori să se întâmple pe viitor în industria de teatru din România? Îţi doreşti să faci şi film la un moment dat (noi credem că e timpul)?
La momentul ăsta, vreau să nu se mai taie fonduri de la cultură. Cine zicea că banii nu aduc fericirea nu a scris proiecte pentru independent și nu a făcut bugete anuale pentru teatre (asta-i cam de-a râsu’-plânsu’).
Cât despre film… apreciez enorm încurajările și votul de încredere. Totuși, ca să zic un „secret”, mi-e groază de selftape-uri. Sunt foarte critic. Dar lucrez la asta. Pe scurt, mi-ar plăcea. Nu aș refuza dacă mi s-ar propune.
